Atelier de ilustrație botanică în acuarelă și ulei – Conacul Apafi

0
275
views

Atelierele de Weekend în Transilvania sunt o invitație creativă în inima Transilvaniei, în locații de excepție, unde vom redescoperi liniștea și frumusețea peisajului, vom recunoaște și admira flora de sezon și vom exersa ilustrația botanică în tehnici diferite, ca mod inedit de relaxare și conectare cu natura. Atelierele de creație vor fi completate de mese gustoase gătite de localnici, de o ambianță liniștită și rafinată, și la alegere, de activități turistice specifice zonei.

Atelierul propune învățarea ilustrației botanice de la ansamblu la detaliu, și de la desenul naturalist și pictura în acuarelă, spre stilizare și transferul în tehnica uleiului. Ziua de sâmbătă este dedicată desenului și acuarelei ca tehnici de redare fidelă, realistă, a modelului botanic, temă prin care exersăm observarea, descoperim geometria absolută a plantelor, identificăm detalii și texturi miniaturale. La sfârșitul zilei, fiecare cursant își va putea înrăma lucrarea preferată, realizată în timpul celor două sesiuni de atelier. Duminică învățăm stilizarea desenului și pictura în ulei, cu focus pe o redare abstractă, îndepărtată de model și înnobilată cu emoția creatorului.
Atelierul este dedicat cursanților la nivel începător și intermediar în tehnici de creion, acuarelă și ulei.
Locație: conacul Apafi, Mălâncrav
http://www.experiencetransylvania.ro/guesthouse/apafi-manor/
Program:
Sâmbătă, 26 august
9.00-10.30 – check in
11.00-13.30 – prezentări, introducere în tema de lucru și acomodarea cu diferitele tehnici de lucru
13.30-14.30 – pauză de prânz
14.30-17.00 – atelier de pictură în acuarelă
17.00-19.30 – liber, se va discuta la fața locului posibilitatea unor activități, în funcție de vreme
19.30 – cina
Duminică, 27 august
9.00 – micul dejun
10.00-13.00 – atelier de pictură în ulei
13.30 – check out
Preț 1260ron/280euro
Sunt incluse toate materialele, mesele.
Dacă cursații doresc să vină însoțiți, vom trimite la cerere pretul pachetelor de cazare și masă, fără participarea la ateliere.
*la cerere se poate suplimenta pachetul cu cazare și cina vineri seara, și cu masa de prânz duminica.