Cand tu vei dori, eu poate nu voi fi acolo

0
284
views

Sti acel sentiment care incepe sa prinda contur dupa ani de relatie, atunci cand incepi sa iti doresti sa reaprinzi acea dorinta nestavilita care exista in primele zile, intensitatea simturilor, nevoia de a fi acolo, prezent, momentele si dorintele arzatoare.

Timpul a trecut rapid peste noi, ne trezim dimineata alergand fiecare cu treaba lui, realizand lucrurile mecanic, aruncam un sarut pierdut la plecare, ne spunem la revedere si ne scriem ocazional, dezbatand problemele zilnice pe whatsapp. Ajungem franti in pat, emanand dorinta de a ne odihni, ne tinem in brate, trecand rapid la trairi in vise. Intre doua guri de cafea si o tigara incerci sa deslusesti cum ai ajuns aici? Unde este acea dorinta de a privi partenerul cand doarme, sa-l saruti pe furis sa nu se trezeasca, sa-i urmaresti miscarile, spunand in gand cat de mult te bucuri ca exista el.

Se spune ca ce nu traiesti la timp, nu vei mai trai niciodata cu intensitatea aferenta, emotiile se pierd in timp, lasand in urma amintirile clipelor petrecute impreuna, provocandu-ti uneori fiori de patima gandindu-te la ele. Si tu spui ca vei construi, de fapt, pui caramizi unul langa celalalt, mecanic, robotic. Totul devine rutina, masa luata alaturi de el, alocarea sarcinilor casnice, dusul langa el, momentele si locurile unde iesi.

Iti vei spune, nu, eu nu sunt asa, iubesc cu intensitate, il doresc, adu-ti aminte cand te-ai uitat la el ultima data si ai zambit fara sa sti motivul, cand a fost ultimul lucru pe care nu l-ai facut doar pentru ca trebuie facut, sau era momentul cand trebuia facut. Cand a fost ultima oara dorind sa mai stea, doar sa-l asculti, vorbind monoton si fara vlaga? Da, vei spune, eu am fost acolo, eu mi-am dorit, eu nu sunt ca restul, traiesc si simt cu intensitate maxima totul in jur. Intr-un mod egoist iti doresti, sa arda focul, inca nu mai ai puterea sa oferi acea scanteie in a o aprinde. Dar oare eu o sa fiu acolo sa-l primesc?