Un tânăr a lăsat ingineria pentru a deveni meşter popular

0
578
views

A absolvit Politehnica, iar acum se ocupă cu confecţionarea cămăşilor populare. Este povestea lui Bogdan Alex Ilieş, un tânăr de 24 de ani, din satul sălăjean Cristolţel, care şi-a descoperit pasiunea pentru croitorie acum patru ani, dintr-o întâmplare.
Bogdan este fiu de croitoreasă, însă niciodată nu s-a gândit că va ajunge să calce pe urmele mamei. A studiat Ingineria Economică Industrială, în cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca pentru a deveni inginer. Planurile i-au fost date peste cap după ce a hotărât să îşi pună mâna şi talentul la încercare şi a realizat o pijama la vechea maşină de cusut a mamei.

“Deşi o vedea mereu pe mama cosând, niciodată nu am fost interesat de ceea ce făcea, niciodată nu i-am urmărit munca. În al doilea an de facultate, mi-am lansat o provocare, după ce mi-am dat seama că de fiecare dată când mergeam la cumpărături, petreceam minute în şir analizând modul în care sunt croite obiectele vestimentare”, povesteşte sălăjeanul. Stângaci, dar hotărât, tănărul a reuşit să-şi confecţioneze o pijama la vechea maşină de cusut a mamei. Rezultatul nu arăta chiar ca o pijama din magazin, dar începutul i s-a părut promiţător.

Conştient că a pornit la drum insuficient pregătit, aşa că a început să se documenteze, urmărind o grămadă de tutoriale pe internet, dar şi chestionând-o pe mamă, de la care a aflat cele mai importante secrete ale meseriei. “Mama mi-a adus tot felul de tipare, pentru a le studia împreună şi mi-a explicat cum se iau corect măsurătorile, care sunt ustensilele necesare pentru orice croitor”, spune sălăjeanul. Astfel a aflat că croitoria merge mână în mână cu răbdarea, dar şi că pentru a reuşi este foarte important să fii perserverent.

Citeste tot articolul pe Magazin Salajean